Fostul director CFR nu scapă de WC-urile supraevaluate! Condamnat pentru fapte de acum 20 de ani

Fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc – supranumit „Țarul CFR” din cauza achizițiilor supraevaluate din 2001-2003 – a primit o nouă condamnare pentru faptele de acum două decenii, deoarece cursul prescripției a fost întrerupt pe perioada în care acesta s-a ascuns în SUA, a fost repatriat cu mențiunea că nu poate fi judecat pentru alte fapte decât cele din hotărârea de extrădare, iar abia în 2018 americanii și-au dat acordul pentru anchetarea lui în noul dosar.

Așa s-a ales Mihai Necolaciuc cu un nou dosar în instanță pentru un contract de 780.000 de euro pentru achiziționarea unor toalete ecologice, precum și cu o nouă condamnare pe fond la 9 ani și 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, pronunțată pe 7 iunie 2022.

În motivarea deciziei de condamnare consultată de Ziare.com judecătorul fondului notează că i-a aplicat lui Mihai Necolaiciuc prevederile mai favorabile ale vechiului Cod penal, altfel pedeapsa ar fi fost mult mai mare.

„Astfel, inculpatul a mai fost condamnat anterior prin două sentințe penale definitive, la o pedeapsă de 8 ani închisoare, una de 6 ani închisoare și alta de 4 ani și 6 luni închisoare, infracțiunile pentru care au fost aplicate aceste pedepse fiind concurente cu infracțiunea dedusă judecății. Doar ținând cont de aceste pedepse (fără a lua în calcul pedeapsa aplicată prin prezenta), ar rezulta, potrivit Codului penal intrat în vigoare la 01.02.2014, o pedeapsă de minim 11 ani și 6 luni închisoare (8 ani pedeapsa cea mai grea și 3 ani și 6 luni sporul fix și obligatoriu la care s-ar adăuga o treime din pedeapsa ce s-ar aplica în cazul acesta). Potrivit Codului penal din 1969 însă, instanța urmează să aplice o pedeapsă rezultantă de 9 ani și 6 luni închisoare, care este mult mai mică decât cea care s-ar stabili potrivit Codului penal”, se arată în documentul citat.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*