Ordonanța prin care s-a renunțat, anul trecut, la obligația microîntreprinderilor cu până la nouă salariați de a întocmi regulamentul intern și de a avea fișe de post este oficial abrogată pe 6 octombrie. Teoretic, asta înseamnă că de mâine niciun angajat nu va trebui să fie fără de acest document atașat contractului de muncă. Ce s-ar întâmpla, totuși, dacă acesta lipsește?
Codul muncii nu definește în mod expres fișa postului, dar se referă la ea, așa cum o fac și alte acte normative, precum Legea SSM („Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligații: a) obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fișei postului”, obligația de informare cu privire la fișa postului, cuprinderea acesteia în contractul de muncă).
Timp de mai bine de un an de zile, Guvernul a scutit printr-o ordonanță angajatorii cu până la nouă angajați să mai facă o fișă a postului separată, fiind suficientă o enumerare a atribuțiilor în contractele de muncă ale noilor angajați – căci e greu de imaginat de ce ar fi vrut un angajator de bună-credință să rupă în bucăți fișele de post existente la momentul când acea ordonanță a intrat în vigoare. Dar iată că o vedem, destul de previzibil, am putea spune, și abrogată, prin Legea nr. 275/2022, începând cu 6 octombrie. De la această dată, necesitatea unei fișe de post revine pentru toți angajatorii, indiferent de cât de mare sau mic e personalul.
Lasă un răspuns