Falsul chirurg Matteo Politi a păcălit și medici, nu doar paciente

Matteo Politi – falsul chirurg estetician care făcea implanturi mamare fără atestat de liberă practică în România – nu a înșelat doar paciente, ci a reușit să-i păcălească și pe doi chirurgi, cărora le-a închiriat spații pentru cabinet medicale, fără a deține imobilul. După ce s-a văzut cu banii pe chirie, pe care i-a solicitat în avans, Matteo Politi nu le-a mai răspuns la telefon.

Dameh Gassan, medic de chirurgie plastică, parte civilă în dosarul lui Matteo Politi, a relatat miercuri, 10 august, la Judecătoria Sectorului 1, cum a fost înșelat de către italian cu banii de chirie pentru o clinică din București, pe care escrocul i-o închiriase fără să o dețină.

„Nu mai rețin sigur data, dar la începutul toamnei lui 2018 m-am întâlnit cu inculpatul la clinica din strada Banu Manta cu intenția de a închiria un spațiu acolo. Acesta (Matteo Politi – n.r.) a spus că e medic și mi-a arătat un portofoliu de fotografii cu privire la intervenții. A spus că e în curs de achiziționare a clinicii. Pentru că m-am hotărât să închiriez cabinetul, i-am plătit lui Politi toți banii, 3.000 de euro. Am semnat în aceeași zi și contractul de închiriere pe o lună. După ce am semnat contractul, m-am dus la clinică să profesez. Inițial am fost lăsat de doamna doctor Adina Albert, care după vreo 2-3 zile m-a întrebat ce fac acolo, ocazie cu care i-am spus că închiriasem. Ea a zis că nu există așa ceva. Mi-a zis că inculpatul nu putea să-mi închirieze spațiul, deoarece el i-a propus cumpărarea clinicii, fără a se concretiza tranzacția. A spus că inculpatul a activat în clinică, până ea și-a dat seama că nu are atestat de liberă practică. El tot timpul avea treabă, tot timpul era plecat din țară, îmi răspundea la telefon după 3 zile. Nu mi-au fost restituiți banii, chiar dacă i-am dat un termen limită. I-am spus că dacă nu îmi dă banii mă duc la Poliție. El îmi spusese (n.r. – la momentul încheierii contractului) că o să aibă clinica în 24 de ore, că va fi proprietarul. Acesta e motivul pentru care am putut să merg la cabinet după 2 zile. Contractul, în concret, a fost semnat între 2 societăți comerciale: cea a inculpatului și cea a colegei mele, Filip Cristina. Eu nu am semnat efectiv, ci am participat cu partea mea de contribuție financiară”, a relatat dr. Dameh Gassan.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*