Dublu ghinion pentru cetățeanul chinez ajutat de jandarmii din Bihor

Descoperire neașteptată în cazul unui cetățean chinez pe care jandarmi montani din Bihor l-au ajutat, în urmă cu o săptămână, după ce mașina i s-a stricat pe un drum de munte din județ. Polițiștii clujeni au aflat că vehiculul cu care se deplasa asiaticul figura ca sustras din Germania, motiv pentru care bărbatul a fost chemat să dea declarații despre această situație.

Pe 30 noiembrie, Jandarmeria Bihor anunța pe pagina sa de Facebook că, în aceeași dimineață, un cetățean chinez a sunat la 112 și a anunțat că are nevoie de ajutor din partea jandarmilor montani. Bărbatul voia să ajungă de la Deva la Huedin pe un drum de munte neamenajat, dar mașina i s-a defectat și nu a putut preciza exact locul unde se afla.

Însă, imediat după plecarea spre Cluj, polițiștii l-au chemat pe chinez să facă un popas și la secție, pentru a da declarații în legătură cu proveniența mașinii. Și asta pentru că anchetatorii clujeni aveau informații că vehiculul de 70.000 de euro cu care se deplasa asiaticul ar fi fost furat din Germania.

”La data de 2 decembrie, în urma investigațiilor operative derulate, polițiștii de investigații criminale au identificat în orașul Huedin un autovehicul înmatriculat în Germania, care figura ca fiind sustras de pe teritoriul respectivului stat. În baza cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana care ar fi utilizat autovehiculul, un cetățean chinez, în vârstă de 40 de ani, depistat în orașul Huedin și condus ulterior la unitatea de poliție. Autovehiculul în cauză a fost indisponibilizat pentru continuarea verificărilor, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire”, se arăta într-un comunicat al Poliției Cluj, citat de monitorulcj.ro.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*