Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al Aviaţiei Militare Iosif Rus au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Revoluţiei, pentru crime împotriva umanităţii, notează news.ro.
Ea a adăugat că, având în vedere faptul că anterior a mai fost emis un rechizitoriu,în 5 aprilie 2019, în privinţa căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut neregularităţi şi că nu se poate trece la începerea judecăţii, sunt necesare unele precizări.
„Reluarea urmăririi penale s-a dispus la data de 21 martie 2022, după ce dosarul a fost restituit fizic de la Înalta Curte la data de 14 februarie 2022. Actele de urmărire penală necesare, conform dispoziţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi redactarea rechizitoriului au fost efectuate într-un interval de cinci luni şi 15 zile. Conform legii, procurorul care a emis anterior rechizitoriul din 2019 nu a devenit incompatibil să efectueze actele dispuse de instanţă şi să finalizeze urmărirea penală. Doresc să subliniez că o eventuală repartizare a cauzei către un alt procuror ar fi însemnat un volum de muncă şi de timp foarte mare, necesar nu numai pentru studiul iniţial al dosarului, obiectivul nostru a fost acela de a nu prelungi în mod nejustificat durata cercetărilor”, a explicat Scutea.
Lasă un răspuns