Mustafa Tartousi – armatorul vasului Iman T cu complicitatea căruia a fugit din țară Omar Hayssam – se judecă la Înalta Curte, pe 25 ianuarie, pentru anularea deciziei definitive de condamnare din 2014, la 7 ani de pușcărie, pentru ajutorul dat teroristului sirian și scoaterea lui din țară prin portul Constanța, cu destinația Siria.
Tartousi – care a fost eliberat condiționat la începutul anului 2019 – a câștigat la CEDO împotriva statului român, pe 02.11.2021, judecătorii de la Bruxelles stabilind că nu a avut parte de un proces echitabil.
Argumentele prin care Mustafa Tartousi i-a convins pe magistrații CEDO să îi dea câștig de cauză au fost, în principal, cele legate de faptul că a fost condamnat fără ca vărul lui – Youssef Tartousi (căpitanul vasului Iman T, vărul lui Mustafa principalul denunțător al acestuia ) – să fie audiat în fața instanței și pentru că unul dintre judecătorii care a pronunțat decizia definitivă s-a pensionat fără să o semneze personal.
Mustafa Tartousi a susținut că Youssef a dat declarații sub presiune atunci când a fost audiat prin comisie rogatorie în Siria și ar fi spus ce voiau anchetatorii români să audă. Ulterior, acesta și-ar fi retras declarațiile, însă la proces – pe fond și în apel – acesta nu a mai fost reaudiat.
Numai că Înalta Curte l-a condamnat pe Mustafa Tartousi în baza altor probe, cum ar fi itinerariul (pe baza semnalului de la telefonul mobil) pe care l-a parcurs Omar Hayssam în 2006, din București până în Constanța, unde s-a îmbarcat pe vasul care aparținea lui Tartousi.
Lasă un răspuns