Autoritățile judiciare din Alba au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru mai multe infracțiuni în legătură cu procedura de vânzare a trei monumente istorice către o fundație din Budapesta.
Proprietarul terenului pe care se află ansamblul de monumente a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în care era vizat și notarul care a autentificat tranzacția.
Procurorii de aici au clasat cauza în cazul notarului public acuzat de abuz în serviciu și au dispus disjungerea cauzei pentru infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia care va continua cercetările faţă de reprezentanţi ai fundaţiei maghiare, ai Parohiei Reformate Băcăinţi şi faţă de angajaţi ai Primăriei Şibot. Obiectul tranzacţiei l-a reprezentat Ansamblul „Biserica de piatră”, Turnul ”Bisericii de piatră” şi Pivniţa din satul Băcăinţi.
Cumpărătorul este fundaţia Pontes Közhasznú Alapítvány a Fiatalok Társadalmi Szerepvállalásáért, iar vânzător – Parohia Reformată Alba Iulia, în numele Parohiei Reformate Băcăinţi. Contractul de vânzare-cumpărare între cele două părţi a fost încheiat în data de 20 mai 2021, iar valoarea tranzacţiei este de 6.500 de euro. Pe lângă ansamblul de monumente istorice, în tranzacţie este inclus şi terenul în suprafaţă de aproximativ 2.600 de metri pătraţi, care se află în proprietatea unui cetățean român din Sebeș. Cele trei obiective istorice datează din secolul al XIII-lea.
Lasă un răspuns