Comunitatea Declic a anunţat, joi, că a depus o plângere penală la DIICOT prin care solicită investigarea modului în care au fost anulate în instanţă sesizările de plagiat în cazul premierului Nicolae Ciucă.
Potrivit unui comunicat remis joi de Comunitatea Declic, plângerea penală înregistrată la Parchet vizează infracţiunea de alterare a integrităţii datelor informatice, după ce în presă a apărut informaţia că s-ar fi intervenit în repartizarea aleatorie a dosarului la Curtea de Apel Bucureşti ca să ajungă la un „judecător dedicat”.
Jurnaliştii publicaţiei G4media au scris că, printr-o intervenţie asupra softului care repartizează aleatoriu dosare în instanţă, speţa în care premierul Nicolae Ciucă a cerut anularea sesizărilor a ajuns, „cu dedicaţie”, la judecătorul Marius Iosif, „un apropiat al PNL”. Imediat după ce a respins sesizările privit plagiatul în cazul premierului, judecătorul s-a pensionat, a relatat publicaţia.
„Metoda folosită pentru a repartiza dosarul către un anume judecător este cunoscută ca metoda coperta. În aceste condiţii, în care există suspiciuni că dosarul nu a fost repartizat aleatoriu, cerem procurorilor DIICOT să verifice dacă a fost încălcată legea”, transmite Declic.
Lasă un răspuns