Un dosar din arhiva Tribunalului Cluj scoate la iveală modul în care un egiptean de la care vameșii au confiscate peste două kilograme de aur (24 de lingouri) a învins Fiscul, obținând restituirea aurului.
Aurul a fost confiscat în martie 2020, când egipteanul încerca să se îmbarce pe o cursă Lufthansa care mergea la Munchen, în Germania. Cele 24 de lingouri de aur, care nu au fost declarate, erau în bagajul de mână al egipteanului, bărbatul declarând ulterior că voia să scoată aurul din România pentru a-l vinde în Germania.
În urma descoperirii făcute, vameșii români i-au aplicat egipteanului o amendă de 5.000 de lei și au dispus confiscarea aurului în cantitate de 2216,74 grame.
Egipteanul a contestat în instanță procesul-verbal prin care a fost amendat și i-a fost confiscate aurul, iar Judecătoria Cluj-Napoca i-a respins cererea menținând sancțiunea.
„S-a constatat că petentul nu a respectat condiţiile prevăzute de legislaţia vamală în vigoare, neputând prezenta autorităţii vamale nici un document care atesta provenienţa sau dreptul de proprietate asupra acestora, nici măcar o autorizaţie care era imperios necesară în vederea scoaterii din ţară a metalelor preţioase cât şi în desfăşuraree activităţii pe care a susţinut-o în faţa organelor de control, respectiv operaţiunea de vânzare a acestor bunuri în Germania”, s-a arătat în sentința Judecătoriei Cluj-Napoca.
Lasă un răspuns