Așa cum se știe, în perioada 2007-2008, băncile din România au acordat nenumărate credite în CHF, ademenind consumatorii cu valoarea scăzută a monedei elvețiene, față de alte monede valutare, în raport de moneda noastră națională(la acea vreme această monedă elvețiană valora mai puțin de 2 lei), dar și cu fluctuația minimă de curs valutar a acesteia, în comparație cu celelalte monede valutare.
După câțiva ani însă, mai exact la data de 15 ianuarie 2015, Banca Națională a Elveției a ridicat pragul de 1,2 CHF/Euro, impus în 2011, valoarea CHF urcând la 4,3287 lei, de la 3,7415 lei – cât valora cu o zi înainte. De pildă, la finalul anului 2021, cursul CHF a fost cotat la nivelul de 4,7884 lei, după ce, în prima zi a aceluiași an, un franc elvețian valora 4,5036 lei.
În sprijinul clienților bancari cu credite în moneda elvețiană, împovărați astfel de ratele dublate peste noapte, în anul 2016, a fost adoptată Legea Nr.77/2016-privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, act normativ prin care, în afara soluției drastice de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat, cu consecința stingerii tuturor obligațiilor rezultate din încheierea contractul de credit, se prevede și o soluție mai blândă, aceea de adaptare a contractului de credit prin reechilibrarea obligațiilor contractuale ca urmare a aplicării teoriei impreviziunii.
În dreptul nostru, impreviziunea desemna ipoteza în care, după încheierea contractului, circumstanțele încheierii acestuia se schimbau radical și cu caracter excepțional, astfel încât prestațiile părților se regăseau într-o disproporție vădită, obligațiile reciproce devenind dezechilibrate și, ar fi fost contrar bunei-credințe și echității(art.970 alin.2 din Codul civil din 1864), să se pretindă executarea obligațiilor pentru partea afectată de schimbarea circumstanțelor. În vederea reechilibrării prestațiilor se impunea ajustarea contractului, prin excepție de la principiul forței obligatorii(art.970 din Codul civil din 1864).
Așadar, atât doctrina cât și vechea jurisprudență au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii, fiind justificată prin elementele bună credință și echitate, condițiile aplicării sale fiind preluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică(art.1271 C. civ.)
Prin adoptarea Legii dării în plată(Legea Nr.77/2016), în forma modificată prin Legea Nr.52/2020, act normativ născut și cu largul concurs al Curții Constituționale, în virtutea opiniilor interpretative exprimate într-o serie de decizii pronunțate în verificarea constituționalității actului normativ, legiuitorul a considerat oportun să reglementeze anumite cazuri specifice, prezumate în mod absolut ca impreviziune, și anume:
– pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului înregistrează, la data transmiterii notificării de dare în plată, o creștere de peste 52,6% față de data încheierii contractului de credit.(Art.4 alin.1 1 lit.a),
sau
– pe durata executării contractului de credit, obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50%, ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.(Art.4 alin.1 1 lit.b)
Așadar, în măsura în care se constată că, în executarea contractului de credit a intervenit unul din aceste cazuri de impreviziune, se poate ajunge la o așa-zisă adaptare a contractului de credit, prin reechilibrarea obligațiilor contractuale, mai întâi, pe cale amiabilă, prin negocieri directe cu unitatea bancară creditoare sau, în cazul în care nu este posibilă o astfel de înțelegere amiabilă, printr-o hotărâre pronunțată de instanța de judecată.
În condițiile în care instanța dispune adaptarea contractului, consecința este reducerea obligației de plată,devenită excesiv de oneroasă, până la o limită rezonabilă și echitabilă, atât pentru debitor, cât și pentru creditor.
Lasă un răspuns