Copiii nu vor primi cei 500 de euro pentru educație nici în 2022. Amânarea e oficială

Statul s-a angajat să acorde, în scop educațional, 500 de euro pentru fiecare copil născut după data intrării în vigoare a Legii educației naționale nr. 1/2011, adică după 9 februarie 2011. Obligația este prevăzută chiar în acest act normativ, împreună cu condițiile în care se vor acorda banii pentru educație. Inițial, suma de bani trebuia acordată din 2013, însă Guvernul a tot amânat aplicarea efectivă a prevederilor legale în cauză.

Copiii nu vor primi nici în 2022 banii pentru educație, pentru că o nouă amânare a fost stabilită prin OUG 130/2021, document publicat sâmbătă în Monitorul Oficial nr. 1.202. Actul normativ ce conține o serie de măsuri fiscal-bugetare stabilește că acordarea sumelor de bani se amână până în 31 decembrie 2022, anunță Avocatnt.ro.

Copiii ar putea primi acești bani abia din 1 ianuarie 2023, dacă autoritățile nu vor decide asupra unei noi amânări. Până atunci, autoritățile vor trebui să adopte și normele suplimentare necesare pentru aplicarea prevederii din Legea educației – în caz contrar, posibilitatea unei alte amânări nu este exclusă nici din 2023.

Motivul pentru care se amână iarăși acordarea banilor (din 2013 se tot amână) este evident: impactul financiar major pe care îl generează și lipsa de bani din bugetul de stat.

“Statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. (…) Sprijinul de stat pentru exercitarea dreptului la educaţie permanentă prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro se acordă tuturor copiilor născuţi după data intrării în vigoare a prezentei legi”, stabilește Legea educației.

Concret, cei 500 de euro vor fi depuși de autorități, în baza certificatului de naștere, într-un cont de depozit („cont pentru educație permanentă”) deschis la Trezoreria Statului, pe numele copilului, de către oricare dintre părinți, împuternicitul acestora sau reprezentantul legal. În plus, și părinții vor avea posibilitatea să depună bani în acest cont, iar pentru sumele aflate la Trezorerie se va plăti o dobândă anuală din bugetul statului.

Practic, titularul contului va fi copilul, el urmând să fie singura persoană care va putea să retragă sume, începând de la vârsta de 16 ani și cu acordul expres al părinților. „Titularul contului este singura persoană care poate solicita sume din contul pentru educaţie permanentă, începând cu vârsta de 16 ani şi cu acordul expres, după caz, al părinţilor, al tutorelui sau al reprezentantului legal. Trezoreria Statului eliberează vouchere echivalente în valoare cu sumele solicitate”, mai scrie în lege.

Important! Retragerea și folosirea banilor copiilor în alt scop decât cel educațional va reprezenta infracțiune și se va putea pedepsi cu închisoare de la șase luni la un an.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*