COMUNICAT DE PRESĂ
privind schimbul de bune practici derulat de CSM în parteneriat cu Consiliul Judiciar din Portugalia
Biroul de Informare Publică și Relații cu Mass Media din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este abilitat să aducă la cunoștință publică următoarele:
La începutul lunii noiembrie 2023, o delegație a Consiliului Superior al Magistraturii din care au făcut parte doamna judecător Denisa Angelica STĂNIŞOR, doamna judecător Elena Raluca COSTACHE, doamna judecător Laura Mihaela RADU și domnul judecător Claudiu Marian DRĂGUȘIN, membri aleși ai Consiliului, împreună cu doamna judecător Roxana CHIUARIU, directorul DAERIP, alături de doamna judecător Simona MARCU, directorul Institutului Național al Magistraturii, a participat la Lisabona la o vizită privind schimbul de bune practici derulată în parteneriat cu Consiliul Judiciar din Portugalia.
Scopul vizitei a fost acela de a familiariza participanții Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii cu aspecte legate de asigurarea formării pentru reprezentanții sistemului judiciar la nivel european, de a oferi posibilitatea să analizeze perspectivele moderne ale formării profesionale pentru sistemele judiciare europene, să observe tendințele actuale și tehnicile utilizate, în vederea adaptării ulterioare a politicilor de resurse umane și programelor de formare profesională destinate auditorilor de justiție, respectiv judecătorilor și procurorilor în funcție. Nu în ultimul rând, misiunea a vizat aspecte privind continuarea procesului de digitalizare la nivelul sistemului judiciar.
Derularea agendei schimbului de bune practici a inclus vizite la Ministerul Justiției din Portugalia, precum și dezbateri la Tribunalul din Lisabona ori sesiuni de formare la Centrul pentru studii judiciare din Portugalia. De asemenea, a avut loc și o vizită la Consiliul Judiciar din Portugalia, precum și la Serviciul de Inspecție Judiciară în cadrul căreia membrii celor două consilii judiciare au putut face schimb de informații și experiență profesională.
Cu această ocazie, se impune a fi subliniat că activitatea s-a înscris și în linia principalelor direcții de acțiune și obiective ale Consiliului Superior al Magistraturii, pentru mandatul 2023-2029, în sensul menținerii unei colaborări dinamice, eficiente cu instituțiile internaționale, care să aducă perspective noi, utile în contextul reformării sistemului judiciar și care să permită, totodată, afirmarea în plan extern a conceptelor inovatoare promovate deja la nivel național, dar mai ales care să faciliteze dialogul direct, schimbul de experiență și cooperarea magistraților români cu colegii din alte sisteme judiciare.
Biroul de Informare Publică și Relații cu Mass Media
Lasă un răspuns