Ce a pățit mama care și-a obligat copiii să cerșească în fața unui Mc Donald’s

O femeie din județul Bacău, judecată pentru exploatarea cerșetoriei după ce și-a trimis copiii la cerșit în fața unui restaurant Mc Donald’s din Bacău, a reușit să scape doar cu un avertisment, judecătorii considerând că infracțiunea este de o gravitate redusă, iar femeia se poate îndrepta.

În 31 mai 2022, Curtea de Apel Bacău a pronunțat sentința finală într-un dosar de exploatarea cerșetoriei în care a fost trimisă în judecată o femeie acuzată că și-a exploatat copiii folosindu-i la cerșit. Potrivit dosarului judecat în primă instanță la Judecătoria Bacău și în apel la Curtea de Apel Bacău, femeia a fost prinsă trimițându-și copiii la cerșit de mai multe ori.

Mai întâi, polițiștii de la Secția 1 de Poliție Bacău i-au prins pe cei doi copii la cerșit în fața restaurantului Mc Donalds’s în data de 11 august 2019. Ulterior, la data de 30 august 2019, un agent de pază de la Mc Donald’s a depus un denunț în care arăta că femeia își obligă fiicele de 12 și 15 ani să cerșească în fața restaurantului.

„La datele de 29.08.2019 şi 30.08.2019, inculpata s-a deplasat împreună cu cele două fiice minore ale acesteia, în zona restaurantului „Mc Donalds”. După ce au ajuns în locaţia sus-menţionată, la solicitarea inculpatei, care a rămas vizavi de restaurant ori în parcarea acestuia, persoanele vătămate au început să cerşească, apelând la mila clienţilor restaurantului pentru a cere ajutor material.

După trecerea unui interval de timp, perioadă în care persoanele vătămate au primit bunuri ori sume de bani de la diverse persoane, acestea s-au deplasat din nou în locul în erau aşteptate şi de unde erau supravegheate de către inculpată, remițându-i acesteia toate valorile primite”, se arată în rechizitoriul.

Continuarea AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*