Bătaie între două femei, provocată de acuzații de vrăjitorie. Cum s-a încheiat scandalul

O dispută între două vecine, ”condimentată” cu acuzații de vrăjitorie, a ajuns în atenția magistraților de la Judecătoria Câmpeni.

Fapta a avut loc în 16 ianuarie 2022. Femeia acuzată a ieșit în linia de cale ferata care traversează cartierul Dăroaia din comuna Roșia Montană, la poarta vecinei sale pe care a strigat-o să iasă afară.

Femeia dorea să primească explicații cu privire la faptul că i-ar fi aruncat porumb în curte cu scopul de a-i face vrăji. Victima a ieșit la poartă şi a negat cele spuse de vecina sa cerându-i acesteia sa dovedească acuzaţiile.

”În acel moment inculpata s-a repezit la persoana vătămată prinzând-o cu ambele mâini de umeri si scuturând-o, apoi i-a prins acesteia o mână şi i-a răsucit-o cauzându-i suferințe fizice, iar cu cealaltă mână i-a aplicat o lovitură cu palma după cap, fiind necesară intervenția martorilor pentru ca aceasta să înceteze agresiunea. Victima a intrat în curtea casei sale, astfel conflictul luând sfârşit”, se menționează în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni.

Femeia acuzată a fost cercetată și, în final, trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire și alte violențe. În fața instanței de judecată, femeia agresată a declarat că își retrage plângerea. Magistratul a închis procesul penal, dar a obligat-o pe victimă să plătească 400 de lei cheltuieli de judecată.

CONTINUAREA AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*