Pe scurt, ideea este simplă: fapta nu există. Prof.dr. Irinel Popescu ar fi „promis suma de 100.000 euro organelor de urmărire penală din cadrul D.N.A. (…) pentru ca acestea să dispună soluții de netrimitere în judecată (…) și măsuri procesuale favorabile”.
În realitate, avocatul Cristian Winzer spune că fapta penală care, cu vdită rea-credință, îi este reținută profesorului nu există. Probele aflate la dosarul cauzei confirmă că marele profesor nu a promis, nu a oferit și nu a dat vreodată bani sau alte foloase (nici direct și nici indirect, nici personal și nici prin intermediari, nici din inițiativă personală și nici măcar la provocarea organelor de urmărire penală) nici ca să „scape” de dosarul penal care îl viza, nici ca să-și „cumpere liniștea”, nici ca să „îi înduplece pe procurorii și ofițerii D.N.A.” și nici în vreun alt scop elucubrant.
Avocatul Cristian Winzer a spus că nu are răspuns clar la această întrebare: „Nu știu ce i-a mânat în luptă pe cei care au inițiat o procedură atât de complexă. (…) Cred că două vorbe ar putea descrie situația, respectiv cele care erau folosite, la un anumit moment, de o anumită persoană (n.r. – Laura Codruța Kovesi): „a decapa” și „a înhăța””.
„Situația profesorului Irinel Popescu este un real abuz. Așa reiese din materialul probator. Am reprezentarea a ceea ce spun și nu mă feresc de cuvinte”, a zis avocatul.
Paradoxul este că „acuzarea nici măcar nu a putut să stabilească intervalul de timp în care Irinel Popescu se presupune că a săvârșit infracțiunea de luare de mită. Nici noi nu am înțeles care este claritatea acuzației. Poate că, la un moment, se va încerca să ni se expliciteze mai clar. Orice persoană trebuie să înțeleagă de ce este acuzată”.
Lasă un răspuns