Autoritățile publice vor fi obligate să construiască trotuare pe drumurile naționale și județene din localități

Pentru a reduce numărul accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii, autoritățile locale vor fi obligate să construiască trotuare în localitățile mici, pe cel puțin una dintre părțile drumurilor naționale, județene sau locale, potrivit unui proiect de lege adoptat azi de senatori.

Astfel, proiectul de lege va obliga autoritățile administrației publice ce au în proprietate drumurile de interes național, județean sau local și/ sau entitățile juridice ce le administrează să includă în programele de construire sau reabilitare a celor aflate în localități, pe lângă lucrările destinate circulației rutiere, și lucrări ce vizează circulația pietonală, respectiv de amenajare a unor trotuare pe cel puțin una dintre părțile drumului. Proiectul merge acum la votul deputaților.

„Consiliile locale vor asigura, în intravilan, condiții de deplasare a pietonilor și cicliștilor, prin amenajări de trotuare și piste”, va scrie, dacă proiectul va ajunge să se aplice, în OG 43/1997 privind regimul drumurilor. Trotuarele vor fi amplasate pe cel puțin una dintre părțile carosabilului, acolo unde, din motive tehnice, nu este posibilă amenajarea trotuarelor pe ambele părți ale drumului.

Totodată, autoritățile publice responsabile cu elaborarea planurilor de urbanism și de amenajare a teritoriului, precum și de normele tehnice privind regimul drumurilor publice de interes național, județean și local vor trebui să se asigure că, la proiectarea, execuția și intervențiile asupra drumurilor publice din intravilan, includ și facilități pentru traficul pietonal pe cel puțin una dintre părțile carosabilului, după cum subliniază inițiatorii.

Practic, acum se completează legislația din domeniu care, deși prevede în definiția drumurilor publice obligația existenței atât a părții carosabile, destinată circulației autovehiculelor, cât și a trotuarelor, ce sunt destinate circulației pietonilor, nu e aplicată de multă vreme.

Măsurile sunt necesare pentru reducerea sau eliminarea riscului la care pietonii din țara noastră sunt supuși zilnic din cauza lipsei trotuarelor. În cele mai multe cazuri, pe drumurile județene și naționale din localitățile mici nu există trotuare, iar pietonii din acele zone își riscă viața zilnic, în condițiile în care aproape 44% dintre români, adică circa nouă milioane de persoane, trăiesc în mediul rural.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*