Au fost reduse drastic daunele morale acordate polițistului lovit intenționat de o șoferiță

Șoferița din Buzău judecată pentru ultraj și distrugere după ce a lovit intenționat cu mașina un polițist aflat pe motocicletă a fost condamnată definitiv la opt ani și trei luni de închisoare. Odată cu condamnarea definitivă, judecătorii Curții de Apel Ploiești au redus drastic daunele morale acordate polițistului de prima instanță.

Curtea de Apel Ploiești a pronunțat la începutul lunii martie 2022 sentința finală în dosarul de ultraj și distrugere în care a fost trimisă Anda Vlădescu, tânăra din Buzău trimisă în judecată pentru că, în luna august a anului 2020, a lovit intenționat un polițist aflat pe motocicletă. Dacă în primă instanță, judecătorul a condamnat-o pe șoferiță la nouă ani de închisoare și plata unor daune morale de 200.000 de lei, în apelul de la Curtea de Apel Ploiești, au fost reduse atât pedeapsa, cât și valoarea daunelor morale.

Dacă pedeapsa a fost redusă ușor, de la 9 ani, la opt ani și trei luni de închisoare, daunele morale au fost diminuate de patru ori, de la 200.000 de lei, la 50.000 de lei. În motivarea sentinței finale, judecătorii Curții de Apel Ploiești și-au explicat decizia.

Potrivit judecătorilor de la Curtea de Apel Ploiești, pedeapsa a fost redusă pentru că „individualizarea pedepselor aplicate de instanţa fondului s-a făcut cu nerespectarea principiului proporţionalităţii între faptele penale comise şi sancţiunile efectiv aplicate”.

Continuarea AICI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*