Parchetul General anunță la un an de atentatul cu bombă de la Arad, în urma căruia a decedat un afacerist local, Ioan Crişan, că nu a reușit să-l identifice pe autorul faptei. Procurorii au audiat peste 400 de martori și au stabilit tipul de exploziv folosit în atac, însă autorul continuă să rămână necunoscut.
La un an de la producerea asasinatului, Parchetul General a transmis marți un comunicat de presă în care arată că, în cadrul anchetei, au fost audiaţi 400 de martori, au fost efectuate numeroase percheziții și expertize și s-a stabilit că omul de afaceri Ioan Crişan nu era implicat în activităţi de crimă organizată. Anchetatorii nu au reuşit însă să-l identifice până acum pe autorul atentatului.
„S-a stabilit traseul victimei în perioada de interes, printre altele prin vizualizarea imaginilor obţinute din camerele de supraveghere din municipiul Arad.
Au fost analizate relaţiile comerciale derulate de victimă. Situaţia economică şi financiară a societăţilor în care era implicat nu a relevat vulnerabilităţi şi acţiuni cu risc de escaladare violentă, la nivelul mijloacelor folosite pentru comiterea faptei.
Lasă un răspuns