„Atingeri Nedorite”, campanie de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor (VIDEO)

Poliția Română și Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, lansează campania națională de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor „Atingeri Nedorite”, semnată de agenția de comunicare integrată Mercury360.

Obiectivul principal al proiectului îl constituie creşterea nivelului de informare al copiilor, părinţilor și publicului larg asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea acestui tip de abuz, respectiv creşterea gradului de conştientizare a efectelor negative ale acestuia.

Programul reprezintă o consecinţă a creşterii numărului de cazuri de abuz sexual înregistrate la nivel național, în anul 2021, conform analizei realizate de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, precum și a consecințelor grave asupra victimelor, așa cum au fost constatate de Asociația Telefonul Copilului, în cadrul sesiunilor de consiliere oferite copiilor. Campania se va desfăşura până la data de 31 mai 2022. Iniţiativa este finanţată de Ambasada Statelor Unite ale Americii în România.

Copiii vor afla că pot suna gratuit la 116 111

În cadrul campaniei, copiii vor învăţa despre resursele pe care le au la dispoziție, atât pentru a se informa, cât şi pentru a primi consiliere specializată. Copiii vor afla că pot suna gratuit la 116 111, linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului, vor putea scrie la vorbestecunoi@telefonulcopilului.ro si pe platforma online a organizatiei https://www.116111.ro/.

„Cazurile de agresiune sexuală, în care copiii au primit sprijinul psihologilor Asociației Telefonul Copilului, ne dezvăluie o realitate de neacceptat, față de care trebuie să luăm atitudine. Conform datelor organizației noastre, principalele victime ale agresiunilor sexuale au fost înregistrate din rândul adolescenților (50%) și preadolescenților (31%), însă cifre alarmante s-au înregistrat și la categoriile mici de vârstă: fete cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani (10%) și băieți cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani (19%).

În 56% dintre situațiile consiliate, copiii au suferit depresii, tulburări de comportament, gânduri și gesturi extreme. În acest context, în cadrul campaniei „Atingeri Nedorite”, vorbim pe înțelesul copiilor despre prevenirea agresiunii sexuale, le transmitem că nu sunt singuri, încurajăm raportarea și alături de Poliția Română venim în sprijinul copiilor, pentru a-i proteja. Mulțumim Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România pentru susținerea acestei inițiative,” a declarat Cătălina Surcel, Director Executiv al Asociației Telefonul Copilului.

Pentru publicul larg, campania de prevenire include un spot video și un spot radio, al căror mesaj reprezintă un apel la prevenire îndreptat și către adulții din jurul copiilor vulnerabili, dar și un apel în vederea semnalării la 112 a situațiilor în care viața copiilor este pusă în pericol.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*