Un bărbat şi o femeie, ambii de 34 de ani, au fost reţinuţi de poliţiştii constănţeni după ce au recrutat două tinere şi le-au obligat să se prostitueze.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis, miercuri, că poliţiştii şi procurorii DIICOT Constanţa au desfăşurat o acţiune într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.
Astfel, anchetatorii au făcut, marţi, patru percheziţii în Constanţa şi Tulcea, fiind descoperite patru telefoane mobile, care ar fi putut fi folosite la comiterea infracţiunilor.
“Din cercetări a reieşit că un bărbat, de 34 de ani, ar fi recrutat o minoră, de 16 ani, din judeţul Tulcea, iar prin promisiunea mincinoasă a unei relaţii de iubire şi specularea stării de vulnerabilitate a tinerei, ar fi transportat-o pe aceasta până în judeţul Constanţa (staţiunea Mamaia), unde ar fi adăpostit-o, cu ajutorul unei femei, de 34 de ani, în scopul exploatării sexuale prin obligarea la prostituţie. Totodată, prin acelaşi mod de operare şi pentru aceleaşi scopuri, bărbatul ar fi racolat o altă tânără, de 18 ani, pe care, cu ajutorul aceleiaşi femei, ar fi adăpostit-o la aceeaşi locaţie din staţiunea Mamaia”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că în luna noiembrie pe cele două tinere să practice prostituţia. Poliţiştii au precizat că el “s-ar fi ocupat de găsirea locaţiei destinate desfăşurării activităţii de prostituţie, de aprovizionarea cu cele necesare tinerelor, de paza şi protecţia acestora pe perioada desfăşurării activităţii de prostituţie, precum şi transportarea celor două la locaţiile indicate de către clienţi”.
Cele două tinere au fost audiate şi apoi predate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa pentru a fi instituţionalizate.
Bărbatul şi femeia au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Lasă un răspuns